Magistrații de pe la noi se constituie în majoritate ca urmași de drept și de fapt ai nomenclaturii ceaușiste. Când a căzut dictatura, onorații au încheiat un contract cu noii veniți la putere, semnat prin mascarada sumbră a „procesului” de la Târgoviște.

Era absolut firesc și de așteptat să apară reacții la anunțul lui Ilie Bolojan de a umbla la vârsta de pensionare și la valoarea pensiilor magistraților într-un sens în care acestora nu le e convenabil. Foto: Profimedia

George Simion și Diana Șoșoacă îl acuză pe Nicușor Dan că ar fi încălcat regulile diplomației, mergând în Austria cu partenera sa de viață, pe care o numesc batjocoritor „concubină”, pentru că — ce oroare! — nu sunt căsătoriți. Foto: Profimedia

În România ultimelor decenii, o formulare tot mai des întâlnită în spațiul public și privat este cea a împărțirii societății în două tabere aparent antagonice: „proștii care plătesc” și „șmecherii” care profită. foto Inquam Photos / George Călin

Cifrele nu bat. Cine și ce umflă? foto: Profimedia

România asistă, în sfârșit, la prima reformă cu adevărat curajoasă din ultimii ani. Vorbim despre o intervenție majoră în sistemul de pensii speciale, începută cu magistrații. Guvernul condus de Ilie Bolojan a anunțat măsuri fără precedent: creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, alinierea cuantumului pensiilor la principiul contributivității și limitarea pensiei la maximum 70% din ultimul salariu net. Foto: Profimedia

Când citești că Uniunea Europeană, acest uriaș economic, acceptă un tarif de 15% pentru majoritatea exporturilor către SUA și promite cumpărături de energie și echipamente americane de sute de miliarde, nu poți să nu te întrebi în ce realitate trăim. Când media tarifelor noastre era de vreo 5% și acum ajungem la 15%, iar industrii precum cea auto – cu mii de joburi în lanțurile de aprovizionare românești – sunt taxate, se simte ca un pas înapoi. foto: Profimedia

„Această finală vine după un an mai relaxat, mă bucur mai mult pentru această medalie decât pentru cea olimpică”

„Timpul e o măsură a muncii doar când munca are sens. Când n-are, poți s-o cronometrezi cât vrei. Tot degeaba.” — discuție cu un fost coleg dintr-o corporație, într-o seară de iulie. A fost odată ca niciodată o țară în care productivitatea nu se mai vedea cu ochiul liber. Așa că un ministru a propus o soluție: să completeze toți bugetarii un raport zilnic al activității lor, oră cu oră. Nu ca să-i streseze, ci ca să-i evalueze „obiectiv”. Un timesheet. Ca în corporații. Foto: Profimedia

Unele seri sunt, pur și simplu, magice. Și nu se uită niciodată. Pentru că activează acele părți din tine care te fac să rezonezi în același ritm cu sunetul magic al unei viori care te poartă departe, prin rapsodiile lui George Enescu. Asta au trăit la castelul transilvănean Bethlen-Haller oameni care și-au dorit să aibă parte nu doar de un concert, oricât de spectaculos ar fi putut fi acela, ci și de experiență și de un sentiment care durează. Sub cerul senin al Transilvaniei, între zidurile încărcate de istorie ale castelului Bethlen-Haller, muzica a căpătat altă dimensiune.