Carmen Dumitrescu

A apărut o fată în mocirla Internetului zilele astea, care ne explică cât de prost ar trebui să ne simțim, noi, femeile, atunci când dimineața, înainte de a pleca de acasă, alegem să ne îmbrăcăm în pantaloni. Că nu poți fi smerită în pantaloni și nici nu te poți mântui în pantaloni dacă ești femeie.

Un vecin din blocul în care locuiam atunci avea obiceiul să își bată nevasta. Dar nu oricum. Rău! Femeia cerea îndurare, cerea ajutor, spunea că moare. Era ceva greu de ascultat. Și îl apucau crizele numai noaptea, în jur de ora două, când și îngerii dormeau. În una din nopțile acelea, în care nu mai suportam să aud durerea aia, am urcat la ei și am bătut la ușă, pentru că femeia striga crunt. Urletele s-au oprit și m-am întors la mine în apartament, cumva cu o conștiință împăcată, că am oprit ceva rău din a se petrece. A doua zi, femeia mi-a bătut la ușă și m-a rugat să nu mă mai bag în lucruri care nu mă privesc.

Erika Isac face, prin piesa ei, un serviciu uriaș femeilor din generația mea. Care, poate, nu se vor mai teme să se exprime, de frica acelui personaj colectiv, pe care Erika l-a numit foarte inspirat Mirel din Turnu Măgurele.

Cei de la Ferrari i-au trimis o mică atenție, căci Țiriac e influencer dinainte de social-media, constând într-un bolid de lux, model puternic. Țiriac a sesizat imediat potențialul mașinii, așa că a decis să investească și să-și achiziționeze un al doilea model identic de Ferrari, pe care să-l poată exploata în caz de ceva. Din păcate, omul s-a luat cu viața, cu treburile, cu nevoile traiului de fiecare zi, și a uitat de existența celor doi bolizi. Și-a amintit de ei zece ani mai târziu, când l-a sunat cineva să-l întrebe ce planuri mai are cu mașinile astea. c

M-am gândit mult la ce spunea. La faptul că lumea nu-și mai exprimă în stradă nemulțumirea față de autorități, pentru că există o teamă că la protest o să apară Șoșoacă. Și, cumva, o să anuleze legitimitatea demersului. Și n-o spune numai el. Foto - Inquam Photos/ Octav Ganea

„La capătul celălalt al firului se auzea nedumerire. Părintele părea că nu pricepe cuvintele alea. Așa că tânărul le-a repetat până când tatăl a răspuns, într-un final, la „te iubesc!" cu: „Asta e! Să fii sănătos!"

Trăim de câțiva ani înconjurați de ecrane. Mici sau mari, nu contează. Atenția noastră e aproape mereu orientată în direcția unui ecran care ne dă informații, care ne ține la curent cu trendurile sociale, care ne indică dacă lumea ne place sau nu, care ne confirmă individualitatea, care ne cresc sau ne scad încrederea în noi înșine. Captivați de ele, adesea nu mai vedem nici lumea altfel decât prin ecran. Foto: Anna Savina / Alamy / Alamy / Profimedia

Copiii de politician au, contrar opiniei generale, vieți destul de triste. Mi s-a întâmplat să cunosc câțiva și niciunul nu mi-a dat sentimentul că ar fi prea încântat de propria viață, deși aparențele erau întotdeauna altele. E și firesc, dacă stai să gândești situațiile în profunzime. Foto: Inquam Photos / George Călin

M-am uitat la înregistrarea lui Marian Ceaușescu de cel puțin zece ori. Și, la fiecare vizionare, m-am întrebat cum o fi să ți se strige public că ești un hoț, un borfaș și un gunoi, iar tu să nu ai o vagă reacție emoțională. Foto: Inquam Photos / George Călin

„Urâtă țară! Mizerie peste tot unde arunci privirea, străzile sunt ca niște ghene în aer liber, o infecție generală! Nu știu, frate, în Germania nu vedeai așa ceva. Era pe jos o curățenie de-ți era milă să calci încălțat!" - spunea cu obidă, în timp ce trăgea cu patos din țigară, o cunoștință de-a mea, recent întoarsă în România după o vacanță de două săptămâni în Berlin. Apoi a aruncat chiștocul pe jos… (Foto: Eva Plevier / AFP / Profimedia)